Actualitatea ambasadei

Programul ”Femeia Antreprenor 2018”, Madrid, 14-15 decembrie 2018

Programul ”Femeia Antreprenor 2018” a ajuns la Madrid în perioada 14-15 decembrie 2018. Cele 20 de antreprenoare românce beneficiare ale programului s-au reunit la sediul Ambasadei României din Regatul Spaniei cu experți în dezvoltarea afacerilor și reprezentanți ai comunității antreprenorilor români din Spania.

Sesiunea din 14 decembrie a fost inaugurată de ambasadorul Gabriela Dancău, care a subliniat rolul important al antreprenoriatului în dezvoltarea unui mediu de afaceri competitiv și eficient, precum și valoarea adăugată incontestabilă pe care femeile-antreprenor o aduc economiei.

Evenimentul a continuat cu trei prezentări pe teme de interes pentru antreprenoarele românce. Iulia Schnecker, ministru consilier în cadrul BPCE Madrid, a dialogat cu audiența pe tema particularităților mediului de afaceri spaniol, oportunităților de internaționalizare a companiilor românești pe piața Spaniei (prin export și/sau investiții) și sprijinului pe care Biroul de Promovare Comercial-Economică îl acordă în acest sens. Nicu Dendiu, unul dintre promotorii antreprenoriatului românesc în Spania, a subliniat caracteristicile culturii antreprenoriale spaniole și a prezentat modurile în care companiile românești pot coopera cu antreprenorii români din Spania pentru intrarea pe această piață. Ioana Lazăr, specialist recunoscut în piața de fuziuni și achiziții, a avut un dialog interesant cu femeile de afaceri prezente în sală despre tipurile de finanțări non-bancare la care pot apela start-up-urile și IMM-urile pentru dezvoltare. 

Atelierul din 15 decembrie a fost dedicat networking-ului între antreprenoarele din România și oamenii de afaceri români din Spania prezenți la sediul Ambasadei, reprezentanți a diverse domenii: construcții, servicii, turism, IT, producție, servicii de alimentație publică, consultanță, servicii de cosmetică. S-a discutat despre provocările cu care se confruntă micile afaceri la început de drum, soluțiile pentru depășirea acestor dificultăți, caracteristicile consumatorului spaniol, domeniile de interes pentru investiții în Spania, profilul antreprenorului spaniol.

Nu în ultimul rând, vizita la Madrid a dat ocazia antreprenoarelor românce de a cunoaște în mod direct poveștile de succes a două femei de afaceri românce din Spania, Ruxandra Achim și Ruxandra Ulici Focșa, în urma vizitării afacerilor pe care acestea le dezvoltă aici: centrul de medicină estetică Innovation și restaurantul Acasă.

Informații suplimentare:

Programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii aparține Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și este derulat prin intermediul Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere Investiții și Promovare a Exportului București.   Obiectivul programului este stimularea și sprijinirea inițierii și dezvoltării unor afaceri private de către femei, promovarea unui sistem de informare și instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe piața forței de muncă și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora. Sesiunile organizate la Madrid au făcut parte din etapa a III-a a Programului, care a presupus organizarea a 4 evenimente internaționale pentru 80 de femei antreprenor la Madrid, Roma, Paris și Londra.

Alegerile pentru Parlamentul European / 26 mai 2019

14.03.2019

În perioada 23-26 mai 2019, cetățenii din statele membre UE vor alege, prin vot direct, noul Parlament European. Potrivit HG nr. 80/2019, alegerile…

Concert de marcare a Preşedinţiei României la Consiliul UE

20.03.2019

Cu superba sa arhitectură şi extraordinara acustică, Bazilica Pontificală Sfântul Mihail din Madrid a fost ieri seară, 19 martie, gazda concertului…

Forum de Afaceri România-Spania, Madrid, 13 martie 2019

13.03.2019

Miercuri, 13 martie, Ambasada României în Regatul Spaniei împreună cu Camera de Comerț a Spaniei, ICEX și CEOE au organizat Forumul de Afaceri…