Actualitatea ambasadei

Reuniune de lucru consacrată problematicii minorilor români instituționalizați pe teritoriul Spaniei

Ambasadorul României, doamna Gabriela Dancău, a avut, la 3 iulie 2019, o reuniune de lucru, desfășurată la sediul misiunii diplomatice, cu reprezentanți ai instituțiilor centrale spaniole, în cadrul căreia a fost analizată problematica minorilor români instituționalizați pe teritoriul Spaniei sau față de care au fost dispuse măsuri de protecție de către autoritățile țării de reședință.

La discuții au participat doamna Ana Gallego Torres, director general în cadrul Ministerului Justiției și domnul Angel Parreño Lizcano, director general în cadrul Ministerului Sănătății, Consumului și Bunăstării Sociale.

Ambasadorul României a evidențiat că reglementarea situației minorilor tutelați are caracter prioritar, exprimând întreaga deschidere a părții române pentru aprofundarea dialogului și cooperării în acest domeniu cu autoritățile spaniole.

S-a convenit, în context, constituirea unui grup de lucru care să includă reprezentanți ai Secției Consulare a Ambasadei și ai autorităților spaniole cu competențe în materie și stabilirea unui calendar de reuniuni tehnice, în cadrul cărora să se realizeze actualizarea listelor minorilor români tutelați și să se identifice cele mai bune soluții adaptate specificului fiecărui caz, urmând ca acest mod de lucru să fie implementat la nivelul întregii rețele consulare a României din Spania.

Precizăm că reuniunea a avut loc în continuarea convorbirilor inițiate la București, la 25 iunie 2019, în contextul întâlnirii bilaterale româno-spaniole pe tema situației cetățenilor români minori față de care au fost dispuse măsuri de protecție de către autoritățile spaniole.

În prim plan

Rubrică specială pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe - Alegeri pentru Președintele României 2019

01.08.2019

Ministerul Afacerilor Externe a lansat pe pagina oficială de internet o rubrică specială destinată informării alegătorilor români din străinătate…

Circulație restricționată în zona transfrontalieră Biriatou

21.08.2019

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau doresc să călătorească cu autoturismul dinspre Regatul Spaniei către…

Incendii Gran Canaria

19.08.2019

Ca urmare a incendiului de mari proporții izbucnit ieri în zona centrală a insulei Gran Canaria, 11 șosele locale, respectiv cele cu următoarele…