România

Ciamba subliniază interesul României pentru consolidarea implicării în activităţile Centrului European de Combatere a Ameninţărilor Hibride

​Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a exprimat miercuri interesul României pentru consolidarea schimbului de experienţă şi implicării în activităţile Centrului European de Excelenţă pentru Combaterea Ameninţărilor Hibride, subliniind expertiza naţională în evaluarea provocărilor de securitate în regiunea Mării Negre.

Secretarul de stat în MAE l-a primit, miercuri, pe directorul Centrului European de Excelenţă pentru Combaterea Ameninţărilor Hibride, Matti Saarelainen.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în cadrul întrevederii, Ciamba a subliniat importanţa gestionării integrate a problematicii ameninţărilor hibride, precum şi rolul semnificativ care revine Centrului de Excelenţă în creşterea gradului de conştientizare şi în constituirea unei viziuni comune asupra acestui tip de ameninţare. De asemenea, el a exprimat interesul României pentru consolidarea schimbului de experienţă şi implicării în activităţile Centrului, subliniind expertiza naţională în evaluarea provocărilor de securitate în regiunea Mării Negre.

MAE menţionează că Matti Saareleinen a împărtăşit evaluările părţii române în legătură cu importanţa construirii unei viziuni complexe şi complete privind ameninţările hibride şi a subliniat aportul semnificativ pe care România îl poate avea în cadrul Centrului de Excelenţă. El a realizat şi o prezentare succintă a programelor şi produselor Centrului pentru anul 2018, cu accent, printre altele, pe securitatea maritimă şi influenţa informaţiei.

Centrul European de Excelenţă pentru Combaterea Ameninţărilor Hibride a fost înfiinţat la 11 aprilie 2017, la Helsinki, la iniţiativa Finlandei, fiind lansat oficial la 2 octombrie 2017, în prezenţa secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, respectiv a Înaltului Reprezentant pentru Politică externă şi Politici de securitate al UE, Federica Mogherini.

Scopul Centrului este de a sprijini eforturile statelor membre de combatere a ameninţărilor hibride prin consolidarea capabilităţilor civile şi militare, îmbunătăţirea rezilienţei, aprofundarea cooperării NATO - UE în combaterea ameninţărilor hibride, punerea în comun a expertizei practicienilor, reprezentanţilor mediului academic şi mediului de afaceri cu statele membre şi instituţiile acestora.

În prezent, Centrul numără 14 state participante: Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Letonia, Lituania, Norvegia, Olanda, Polonia, Spania, Suedia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Rubrică specială pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe - Alegeri pentru Președintele României 2019

01.08.2019

Ministerul Afacerilor Externe a lansat pe pagina oficială de internet o rubrică specială destinată informării alegătorilor români din străinătate…

Sfaturi practice pentru partida de fotbal Spania-România din data de 18 noiembrie a.c. de la Madrid

15.11.2019

Luni, 18 noiembrie, ora 20:45 (ora locală), pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid se va desfășura ultima partidă din preliminariile…

Lista secţiilor de vot din Spania la turul 2 al alegerilpr prezidenţiale 2019

14.11.2019

La turul 2 (22, 23 şi 24 noiembrie 2019) al alegerilor prezidenţiale se păstrează aceleaşi secţii de vot ca la primul tur (8, 9 şi 10 noiembrie). Dacă…